Sunt pe o insulă măricică, aproximativ 110 mii km pătrați, acu’ și cu pătrați ăștia nuș’ ce să zic că insula asta e o chestie alungită despre care vorbeam cu Alina dimineață că eu nu-mi aduc aminte ca acum 45 de ani când a început aventura noastră comună prin viață să fii știut de ea. (Nu, nu e typo, în clasa a cincea ne-am cunoscut și atâta a trecut de atunci. ) Sigur nu ne gândeam noi atunci că o să ajungem, cândva, în Cuba dar ne gândeam că în anul 2000 care ni se părea îngrozitor de îndepărtat (că la 15-16 ani când te gândești că o să ai 32 ți se pare hăăăt, departe) o să vină sfârșitul lumii, că așa zicea o colegă de-a noastră.

Dar iată, 25 de ani după sfârșitul lumii și șapsudimii de întâmplări mai târziu că suntem într-o țară formată dintr-o insulă mare și câteva arhipeleaguri care are la conducere un partid comunist ce consideră că „toate partidele de opoziție sunt considerate ilegale de constituția cubanez și care afirmă că „Partidul Comunist Cubanez … este forța supremă călăuzitoare a societății și a statului”. (conform wiki)

[Nu pot să-mi accesez contul de disney și pentru netflix am nevoie de un nr de telefon local. ]

Deci, sunt pe insula asta care nu este a iubirii. Că tot văd la oameni că se uită la emisiunea aia și mă tot gândesc că eu sunt supărată pe oamenii care au gândit, au cerut bani, au pus în act un format în care niște oameni să creadă că e bine ceea ce fac iar alți oameni care se uită să creadă că e bine ce se întâmplă acolo. Pe producătorii ăia mi-ar plăcea să pot să îi întreb ce au gândit când au făcut (în formă continuată) o mizerie pe care au mai pus-o și în ventilator ca să fie siguri că ajunge la cât mai multă lume.

Deci, că am divagat, sunt pe o insulă tare îndepărtată de casă și mă tot gândesc că eu fac o alegere (sau mai multe) pentru că îmi place să trăiesc într-un anumit fel și merg, practic, pe drumul meu.

Tu ai și tu bucuriile, nevoile și dorințele tale și de aceea faci niște alegeri și mergi pe drumul tău.

Când nevoile, dorințele și bucuriile noastre sunt comune atunci ni se intersectează căile în viața asta și, pentru un timp mai lung sau mai scurt, ne însoțim unii cu alții pe bucata aia care este comună, care ne leagă și ne dă motive să continuăm.

Realist vorbind, nici un cuplu, nici o prietenie nu merge prin viață cum merg gângăniile alea roșii, vaca-Domnului, lipiți unul de altul. Oricum, cred că și ăia merg așa doar în perioada de reproducere.

Așa că, nici noi oamenii nu putem să fim omniprezenți în viața altui om. Că ne mai ducem la lucru, ne vedem cu un/o prieten/ă, ne rugăm, medităm, cântăm, dansăm, mai știu io ce alte bucurii mai avem fiecare după care vin și momente în care ne întâlnim.

Câteodată pe o insulă, pe un aeroport sau într-un oraș pe care nu întotdeauna știm de ce l-am ales.