Cu fiecare clipă trăită

Practic, ne împrumutăm la eternitate.

Fără să ne gândim că o clipă 

Lângă o altă clipă formează 

Alte unități de timp

Cum ar fi 

O zi, o lună sau un an 

Pe care le petrecem care pe unde apucăm.

De multe ori, lângă cine se nimerește

Și în locuri, de multe ori, ne alese. 

Și facem asta fără să fim atenți, foarte atenți

La clipa asta minusculă, 

La spațiul ăsta dintre expir și inspir.

Căci, dacă am gândi așa, ne-am da seama 

Cât de mult timp am avea

Să urmărim cerul roșu de la apus,

Zâmbetul știrb al unui copil pe stradă,

Mirarea de pe față omului care te iubește

Sau cum se simte căldură unei mâini 

Care-ți zăbovește pe față

În cea mai geroasă zi din an.

Clipa, această invenție a omului

Care nu a știut cum e posibil

Să fii fericit foarte scurt și foarte repede

Și, totuși, să-ți aduci aminte după aceea 

În alte miliarde de clipe de reverie

De toate câte ți-au fost date să le trăiești.

Și așa i-a zis clipă.