Nu suntem niciodată doar noi doi. Între noi sunt cuvintele, gesturile, privirile. NOI reprezintă suma a toate acestea dar și atenția cu care ne înconjurăm unul pe celălalt, este bucuria de a ne vedea, de a ne împărtăși bunul și frumosul, culoarea și sunetul chiar și lumina ce cade pe chipul celuilalt formând umbre dincolo de care este tot el sau ea doar că mai puțin aflat.

NOI – fie ca vorbim de DOI sau de TOȚI – este acel ceva pe care îl construim în fiecare zi, la care mai adăugăm experiența de ieri ce înglobează privirea și cântul dar și atingerea precum și vorbele plimbate între noi, vorbe care pot fi lianți mai lungi ce ne îndeparteaza sau scurți și mai trainici meniți să ne țină împreună.

Da, ele, vorbele, pot face din „NOI” ceva consistent în care să ne încredem că și mâine va exista. Așa cum ne încredem că și mâine vom vedea soarele. Din simplul motiv că acel soare, simțit ieri pe piele, mi-a dat posibilitatea ca azi să mai fiu iar culorile ce mi le-a dăruit la apus m-au făcut să mă gândesc cu speranță la ce va fi mâine.

Nu mai ziceți NOI fără să țineți cont de toate astea pentru că e ca și cum ați goli de conținut paharul pe care îl duceți la gură ca dupa aceea să vă plângeți că în viața asta sunteți însetați și nu aveși cum să vă ostoiți dorul de ea, de această viață trăită într-un creuzet în care fiecare dintre noi reprezintă ingredientul care dă savoare sau care strică mare parte din mix-ul acesta format din oameni.

De aceea trebuie să aleg să fiu acea fărâmă bună și hrănitoare lângă care să potențeze celelalte savori ca astfel, împreună să devenim un NOI hrănitor, dădător de viață.

Așa că, îndemnul meu de azi este: aveți grijă ce puneți în „NOI” ca să nu devină hrana care otrăvește.