Vorbeam ieri cu prietena și colega mea de cabinet, Stefania, partenera mea de discuții spirituale pe care nu le pot avea decât cu ea și îi spuneam că de ceva vreme simt că fiecare zi care mai îmi este îngăduită eu o consider bonus.

Pentru că mi se pare că le-am făcut „pe toate”, că am cam bifat din viața asta cam tot ce era de bifat și acum am putut să ajung într-o etapă în care fiecare zi se adaugă unui întreg deja existent.

După care, mai pe seară, am avut ședință voluntarii de la Cortul Terapeutic, unde evident că sunt decana de vârstă și cred că de asta șefu’ Bușilă este îngăduitor cu mine și nu se supără (sau nu-mi spune ) când mai chiulesc de la ședințe sau sunt prea veselă și îi încurc în discuții cu glume și râsul meu colorat sau îmi mai pun „un peu de vin” pe care îl savurez în timp ce mă uit pe ecranul ăla unde mai multe figuri de oameni tineri (și care-mi sunt foarte dragi) discută preocupați cum să mai facă un proiect care să sensibilizeze cât mai mulți oameni. Care oameni să reușească să lase garda jos pentru ca astfel, împreună cu un alt om, să poată să se scuture de toată întinarea și suferința și să poată să aleagă un alt drum în viața asta. Unul, poate nu mai ușor dar, cu siguranță mai bun, drum la care nu s-ar fi gândit dacă n-ar fi întâlnit un alt om care să-i spună că e posibil.

Cam asta a fost ziua mea de ieri printre terapii și alte discuții cu oameni străini sau cu oameni dragi.

Dar cu colegii voluntari de la Cort mă văd și duminică, după ce ies de la biserică, să punem la cale un nou proiect și eu ma bucur de acum pentru că știu că duminica voi fi ca un cal bătrân care se adapă de la energia lor de oameni tineri, entuziaști și (încă) încrezători în forțele proprii și în propriul destin.

Că tot m-a întrebat Alexandra în weekend de unde îmi iau putere. De la oamenii care vor să crească alți oameni, de acolo mă hrănesc ca mai apoi să dau mai departe.

Și credeți-mă că nu tre’ să fii terapeut ca să faci asta, e nevoie doar să vrei să fii om căruia îi pasă de ceilalți oameni. Iar asta se poate învăța la orice vârstă indiferent de profesie.

A, și-mi mai place ceva la nebunie atunci când sunt cu colegii de la Cort: foarte ades aud „auzi, măh, mămică!” când vor să-mi atragă atenția cu ceva sau, poate, doar să mă facă să mă simt parte din acest mare întreg care este deja Cortul Terapeutic.

Azi chiar nu vreau nimic, doar mă laud.

Și mă rog la Dumnezeu să ne dea pace în lume ca să putem să începem să reconstruim!