Atunci când zâmbim sau râdem fără motiv, creierul nostru nu face diferența, în sensul că, el nu are nevoie de un stimul (banc, film, povestioară) pentru a descărca hormonii care, odată intrați în sistem își fac treaba și ne creează o stare bună. Așa că, nu uitați să zâmbiți cât mai des.

Atunci când vă speriați și vă ia „inima la trap”, vă transpiră palmele, respirați ca o locomotivă , vă ia amețeala (și toate celelalte pe care mulți dintre voi le-au experimentat ) înseamnă că aveți o reacție de apărare bazată pe alți hormoni care ne ajută să fugim sau să atacăm ca să scăpăm din situația respectivă. Dacă v-a certat șeful nu puteți sa faceți nici una, nici alta dar e bine să știți că efectul „primului val de adrenalină” (mă rog și al altor hormoni dar nu dăm examen acum așa că nu-i mai pomenim) durează între 30 și 90 de secunde. SECUNDE, da? Așa că, tot ce ai de făcut este să te retragi undeva sau sa te așezi pe un scaun și pur și simplu, sa aștepți sa treacă în timp ce devii conștient de propria respirație.

Respirația este un act reflex (slava Domnului că altfel ne-am fi luat cu vorba și uitam, cine știe ce mai făceam ). De aceea, atunci când mă concentrez asupra felului în care respir și încerc să influențez ca astfel să mă simt mai bine, nu prea mai am timp să mă gândesc la toate prăpăstiile care mi s-ar putea întâmpla. Și nu, nu se moare din anxietate sau atac de panică. Este fff nasoală trăirea dar nu se moare. Așa că, tot ce am de făcut, este să mă opresc și să încerc să respir cât mai normal timp de 30 sau 90 de secunde. La fiecare „dacă am să mor?”, „dacă… (orice)” organismul crede că e iar în pericol și mai descarca niște adrenalină. Așa că, ne oprim din orice „dacă” pentu că, oricum, tot ce punem după dacă, NU EXISTĂ și sunt atent la respirația mea, îmi spun ca o sa fiu bine în câteva secunde, zic o rugăciune, o mantra, teorema lu’ Lagrange, orice dar nu ca am să mor sau am să înnebunesc. Ok?

Atunci când mă concentrez pe respirație e bine să încerc să prelungesc expirul. (Dacă am tras aer 3 secunde, mă strădui să expir în 5 secunde sau mai mult acolo unde e posibil). E un exercițiu f bun pentu că, la fel ca și zâmbetul, expirul acționează asupra sistemului nervos parasimpatic care este răspunzător de hormonii lu’ fericirea. Sunt studii occidentale care atestă acest lucru pe care yoghinii îl știu și îl practică de mii de ani, această simpla și banală tehnica de prelungire a expirului. Acu’ nu vă apucați să faceți prin ședințe, când vă enervează șeful, ca trenul care șuieră în Gară, că nu e cazul, da? Expir ușor, discret printre buzele ușor întredeschise, rămân cu mine și cu trăirile mele și, undeva în coltul minții, mi-l imaginez pe ăl’ de m-a enervat cum s-ar enerva dacă ar ști la ce ma gândesc eu și așa ajung, în mintea mea, să și zâmbesc să prelungesc și expirul și astfel să-i ofer organismului meu un cocktail de hormoni buni, benefici și ăsta o să zică bogdaproste și o să-și facă și el treaba mai departe și o sa fie uMpic mai bine.

[În spital aveam o vorbă din bătrâni: ciocolata Postăvaru face p%&@ precum paru’. /Ține minte trei cuvinte: p%&@, paru’, Postăvaru.

Pe același model ținem minte trei cuvinte: zâmbet, respirație, 90 de secunde.]

Hai, să aveți zi frumoasă si cu sens!