Mă trezesc. O simt prin cameră ca acum 40 de ani când eram în cantonament și n-avea stare.

— Bună dimi, îi zic ca să pot să aflu în ce stadiu suntem.

— Hai că e fără zece.

— Și?

— Mergem să vedem răsăritul.

— …

— Ia uite, și-a luat sacoul!

— E frig, măi, Alino. Și tre’ să călătorești în style, ce dreaq, poți să mergi la răsărit așa, oricum?

Noi am fost, rasaritu’ n-a venit.

În mintea mea am fredonat uMpic din Bolero.

Da’ s-a râs și s-a pozat, s-a de toate.

Și bună dimineața!

Să ne dea Bunul gândul cel bun ca să putem să luăm cele mai bune decizii!