Africa de Est a fost cea mai mare piață de sclavi.

Ceea ce nu știm, iar ghidul nostru de azi ne-a spus că nu se învață nici macar în școlile lor, este că în secolul XV când portughezii au ajuns în Africa de Est au găsit deja o piață de sclavi făcută de africani cu africani și care era bazată pe troc. Un obiect valoros pe care „dădeai” un sclav era o oglindă care era considerat a fi o chestiune magică.

Nu există o istorie exactă a sclaviei din Africa, când a început, cum s-a dezvoltat, dar cert este că europenii au găsit aceasta formă de comerț când au ajuns.

Dar, chiar și așa, asta nu justifică felul în care au ales să se folosească de această piață de sclavi.

Există un loc în Stone Town unde acum se află o biserică Anglicană, iar pe acel loc se desfășura piața de sclavi. Era un spațiu unde erau scoși la mezat deopotrivă bărbați, femei și copii.

[Biserica Anglicana]

Numai că, înainte să fie „marfă” de schimb erau ținuți în niște celule aflate la subsol, unde nu era suficient aer și unde primeau foarte puțină apă și mâncare. Astfel, întâi se făcea trierea naturală, cine scăpa viu de acolo se dovedea a fi suficient de valoros încât să fie scos și dus în piață.

[Grup statuar cu lanțurile originale.]

Toate acestea erau mijlocite de compatrioți de-ai lor care, în 1834 când sclavia a fost abolită, au fost uciși de către sclavii ce tocmai fuseseră eliberați.

Am intrat în subsolul unde erau ținuți cu gândul că acolo este tot un Auschwitz. Este un loc în care niște oameni și-au pierdut umanitatea și din această cauză alți oameni au murit fără a avea nici o șansă, nici o altă alternativă.

Alina nu a putut să intre. Când ne-am revăzut 5 minute mai târziu în fața bisericii Anglicane mi-a mărturisit că a simțit că se sufocă în clipa în care a dat să pășească în acel subsol.

În februarie am fost în India, o țară care s-a aflat sub dominația albilor vreme de 500 de ani. Când am început să înțeleg o parte din felul lor de a fi, de a se raporta la viață și mi-am dat seama că, în mare, se datorează și nenorocirilor trăite sub dominația albilor, am trăit un sentiment profund de rușine că fac parte din rasa care a putut să facă așa ceva. La fel și azi în piața de sclavi din Stone Town, Zanzibar.

Vi se par cuvinte mari, pompoase? E ok, nu am nici o problemă cu asta dar vă invit să priviți lucrurile la nivel macro și sunt convinsă că mă veți înțelege.

A fost și încă mai este multă cruzime, nedreptate, suferință pe lumea asta.

De două „medicamente” are nevoie, avem nevoie: de compasiune și de pace.

[Așa erau camerele unde avea loc „trierea” sclavilor. Radu Belciu, din imagine, care nu poate sta în picioare are 1,88 m. Eu eram în dreptul ușii. Ni s-a spus că în această încăpere intrau 50 de bărbați. Eu nu pot cuprinde cu mintea…]