Vin și pleacă valurile cam la fel cum vin și pleacă cuvintele spuse, gesturile, întâmplările, momentele și chiar oamenii din viața oricăruia dintre noi.

Vine un val, se retrage, moment în care se întâlnește cu un altul și împreună formează un alt val care vine și el până la mal. Și asta se repetă de multe ori într-un ritm alert, obositor, neliniștit care obosește privitorul. La fel ca în viață când, de multe ori, traversăm perioade agitate cu oameni mulți și neliniștiți care ne atrag în vâltoarea aia pentru ca mai târziu să ajungă să ne agite și pe noi.

Sau atunci când se întâmplă să ne lăsăm ademeniți și prinși în povestea altui om care e supărat, agitat, frustrat, dezamăgit, trist și cine mai știe cum și noi, în loc să rămânem pe malul nostru, intrăm în marea aceea de sentimente și trăiri ale celuilalt, care ne obosește și ne consumă cu povestea lui, cu zbuciumul lui fără să ne gândim măcar o clipa că „nu e circul meu, nu sunt maimuțele mele”. (Expresia e din engleză și-mi place teribil de mult: „not my circus, not my monkeys”.)

Din păcate mulți dintre noi nu își dau seama în timp util care e momentul în care cel mai bine e să rămână la mal, departe de zbuciumul celuilalt. Unii o fac în speranța că pot fi de folos de acolo, din mijlocul zbuciumului, al conflictului, al valurilor alea mari care răscolesc toate sentimentele depuse de multe pe fundul sufletului. Numai că de acolo, din agitația aceea, cu toate cuvintele și întâmplările vechi readuse la suprafață, nu ai cum să fii de folos. Nu ai cum să observi exact cu ce se confruntă celălalt și, din acest simplu motiv, nu poți fi de folos. Ba, mai mult, poți sa fii absorbit de toate câte sunt și se întâmplă și să te trezești copleșit de toate împreună cu celălalt.

Să rămâi pe malul tău, să cauți tot timpul să rămâi în echilibru dar conștient de zbuciumul unui om care e la jumătate de pas distanță de tine este ceea ce se numește empatie. De la distanta aceea poți interveni ba, de multe ori, poți să devii reper pentru celălalt. De acolo ai o perspectivă mult mai amplă asupra întregii situații ți, implicit, asupra soluțiilor care există.

Mai ales când îți aduci aminte că și tu ai trăit o perioadă la fel de zbuciumată pe care sub nici o formă nu ai mai vrea să o readuci în viața ta.

Așa că, nu greșim cu nimic dacă nu ne lăsăm copleșiți de zbuciumul celuilalt, nu ne lăsăm absorbiți de abisuri pline de de toate ci, ca un far puternic și luminos, spunem altor oameni că suntem acolo pentru a-i ajuta să își găsească o cale care să-i ducă spre acel mal unde vor putea simți din nou că au unde să pășească, au unde să adaste ca să-și tragă sufletul și, cine știe, poate chiar vor deveni și ei, într-o zi (sau într-o seară ) reperul care să ghideze un alt om, să fie el cel care să îl scoată din zbuciumul răscolitor.

Învățați să rămâneți pe malul vostru, conștienți de zbuciumul oamenilor din jurul vostru și de faptul că, rareori este cazul să ne băgăm în valurile alea mari pentru a putea fi de folos.

Să stai pe malul tău și să devii reper de echilibru poate să fie de folos mult mai multor oameni care își vor dori să trăiască și ei starea aceea de serenitate.

Și nu, asta nu înseamnă că ești indiferent ci, înseamnă pe de-o parte că alegi să trăiești în echilibru conștient de tine și de nevoile tale dar conștient și de suferința altui om, să știi să ții cont de ambele dar, mai ales, să îți alegi inteligent bătăliile care nu sunt toate ale tale pentru că nu ești potrivit să le duci pe multe dintre ele.

Adică așa cum învață și psihoterapeuții să fie, câteodată far, câteodată exemplu de serenitate, empatic și înțelegător, să fie un om pe al cărui mal ai vrea să te oprești ca să poți să dai sufletului tău răgazul de care are nevoie după ce va fi ieșit din marea agitată