Nimic din ce s-a întâmplat nu se mai poate schimba dar putem schimba felul în care povestim ceea ce s-a întâmplat.

Putem renunța la patima cu care spunem cuvintele.

Putem să schimbăm perspectiva din care privim, putem să adoptăm unghiul de vedere al celuilalt pentru ca astfel să înțelegem întreaga întâmplare sau poveste sau chiar o mare parte din viață admițând că celălalt om a înțeles într-un alt fel. Că tot timpul a privit situația având o perspectivă diferită, o abordare diferită, alte temeri, alte dorințe și alte nevoi.

Cum facem asta? Învățând să ne înțelegem pe noi, trăirile noastre, dorințele și nevoile noastre pentru ca astfel să ne putem face înțeleși.

Să înțelegem că un alt om, chiar aflat în imediata noastră apropiere, poate să aibă o altă perspectivă asupra acelorași evenimente, discuții, decizii. Și, culmea, amândoi să avem dreptate. 

De fapt, nu cred că este vorba de dreptate cât este despre a (ne) comunica (pe noi înșine) pentru a (ne) înțelege (între noi) toate acestea având ca rezultat evitarea suferinței. 

Concluzie: e nevoie de o serie de pași care să ne poarte într-un loc mai prietenos.

Primul demers: ce simt și ce aș avea nevoie? Mă înțeleg întâi pe mine după care îmi formulez în minte (sau în scris) ceea ce am nevoie să înțeleagă celălalt. 

Al doilea: comunic răspunsul într-un mod social acceptabil în care să țin cont atât de mine cât și de celălalt. Obiectivul este să mă fac înțeles de aceea este de evitat orice tușă dramatică, metafore, înflorituri care nu fac altceva decât să confuzeze interlocutorul.

Trei: las timp celuilalt/îmi iau timpul necesar să pot să înțeleg ce mi s-a spus. 

Patru: dacă nu sunt sigur că am înțeles cer lămuriri care să mă ajute să înțeleg nu ca să contrazic sau să anulez ce mi s-a spus. 

Continui acest dialog menit să ne ajute să comunicăm autentic.

Ce trebuie să înțeleg este că, neînțelegându-ne cu adevărat pe noi înșine și între noi suntem condamnați la a repeta același scenariu, vom trăi la fel, rămânând, practic, prizonierii unui trecut când, de fapt, ne dorim să fim pionierii unui alt viitor. 

Și mai este un lucru: nu știu când și nu știu cum omenirea a învățat să se concentreze pe lucruile care ne despart și nu pe cele care ne țin împreună în armonie. Cred că asta se întâmplă atunci când uităm să fim iubire.