Fiecare are propriul „el camino”. Că este cel al bolii, al abuzului sau abuzurilor de substanțe, al epuizării tuturor demonilor prin alergare, muncă sau luptă, fiecare are drumul său către propria înțelegere.

Nu e despre cât de rău a fost (pentru că nici un drum nu este doar rău sau doar bun) ci despre cât am înțeles, cât am evoluat și cât am lăsat toate acestea să mă formeze ca om, cât le-am permis să mă facă bun sau să mă facă rău.

Și până nu-mi dau seama că tot ce am de făcut este să devin mai bun nu va fi altceva decât o retrăire în buclă exact ca în „Ziua cârtiței”.

[Gânduri între două terapii de la Ligia Moise]

Să nu știi ce vrei nu e greu. În general, mai ales în prima parte a vieții, nu ne învață nimeni să visăm, să ne închipuim lumi în care am vrea să trăim, oameni lângă care să experimentăm… ce? Ce să experimentăm dacă viața ne este îngrădită de sărăcie, necunoaștere și lipsa unui orizont? Pentru că nu prea ai cum să vrei să mânaci papaya, să vezi Colosseum-ul sau Gangele dacă tu nu știi că ele există.

Deci, cum spuneam grav nu este să nu știi ce vrei ci, să nu știi ce pierzi dacă nu faci un minim de efort să ieși din îngrădirea aia. Dacă nu îți înghiți nodul dat de frica față de necunoscut, frica să dai click să cumperi un bilet de avion și cu toate emoțiile inerente să pășești în avionul acela.

Știi că celălalt om nu va ști niciodată cât de mult îl placi dacă nu îi vei da niciodată un mesaj sau orice semn care să vă ducă un pas mai aproape unul de celălalt? Știi, nu?

La fel cum nici o editură nu-ți va bate la ușa e-mail-ului tău 😀 ca să îți spună să intri în draft și să le trimiți cartea scrisă de tine.

Ți-e teamă de eșec? Păi, de ce să fie un eșec faptul că un om nu se dovedește a fi cea mai potrivită persoană sau cartea ta nu este potrivita planului lor editorial? Din perspectiva mea este mai trist că nu te desțelenești din locul ăla în care nimic nu se întâmplă, nici oameni noi nu cunoști și nici alte întâmplări care, de fapt, habar nu ai unde te vor duce. Interacțiunea cu cei care nu se dovedesc a fi cei mai potriviți este menită să îți arate pașii pe care trebuie să continui să-i faci și să nu te oprești până ce nu vei ajunge în locul cel mai potrivit și cu oamenii cei mai buni pentru planul TĂU editorial.

Și așa, singurul regret va fi că nu ai făcut-o mai devreme. Dar, heei, cât de nașpa ar fi fost dacă nu vei fi aflat niciodată? Ă, cât?

[Gânduri între două terapii de la Ligia Moise]