Vă aduceți aminte toate diminețile ce abia au trecut în care ați patinat care către serviciu, care la cumpărături? Normal că vă aduceți aminte. De fapt, eu să vă spun sincer nu am mers. A fost așa un fel de mersul pinguinului (pingunii știm că sunt rândunicile care au mancat dupa ora 7 seara, da? Dulciuri.) iar în mintea mea era doar un gând: cum să fac să nu cad și să-mi rup ceva. Fiecare pas era o încordare și o super, hiper atenție, o anticipare permanentă a oricărui pericol real sau închipuit.

E, dar ce să vezi, pe anumite porțiuni trotuarul era curat, se putea circula bine si m-am surprins eu pe mine că și partea respectivă de drum o parcurgeam tot încordată, tot vigilentă și speriată de data asta de „un ceva” ce nu mai exista. Și mi-am dat seama ca așa facem și în viață.

Ne „lovește” câte un eveniment, o vorbă, un gând care ne bulversează, ne face temători, triști, angoasați, ne facem să suflăm și în iaurt, ne aduce suferință și o mare frică. Căci, ce să vezi nici o Suferință nu vine fără prietena ei Frica. Numai că, de foarte multe ori, foarte mulți dintre noi, dupa ce toate aceastea vor fi trecut, dupa ce evenimentul de viață s-a terminat (așa cum se termina toate pe lumea asta) uităm să mai „mergem prin viață” normal. Și continuăm să pășim cu aceeași temere, ne uităm la oameni cu aceeași neîncredere căpătată din întâlnirea cu alți oameni, ne purtăm la fel ca atunci când am simțit că ne fuge pământul de sub picioare.

Nu ne învață nimeni să revenim la ce am fost, la cum am trăit înainte de a fi patinat prin viață debusolați și înfricoșați. Dar asta nu înseamnă că nu putem să fim mai atenți la noi, la reacțiile noastre și să ne dăm seama că în multe situații cea care reacționează prima este frica și multe dintre reacțiile noastre sau lipsa reacției se datorează ei, fricii căpătate cândva. Și așa ajungem să nu ne mai trăim viața, întâlnirile, bucuriile, cuvintele și îmbrățișările pentru că ne trăim frica.

Dacă suntem atenți la ce se întâmplă în plan real nu la ce plăsmuiește frica în mintea noastră putem să ne dăm repede seama când suntem într-o perioadă bună, putem să ne bucurăm de ea cu tot sufletul și așa să ne umplem bateriile pentru ce-o mai urma să vină. Altfel voi lua decizii, altfel mă voi raporta la evenimentele de viață, mult mai puțin timp îmi va lua până când îmi voi reveni dacă-mi dau voie ca, anumite porțiuni din drumul vieții mele, să le parcurg relaxat realizând că pur și simplu nu am de ce să fiu atfel, nu am de ce să mai mențin încordarea aceea din simplul motiv că pericolul a trecut.

Cred că viața se învață la fiecare pas pe care îl facem. Totul e să fim atenți și să ne adaptăm la ceea ce ne este dat să trăim, să învățăm să îi ocolim cu grație pe ăia răi și să luăm tot ce e mai bun. E nevoie doar să ne antrenăm suficient să facem acestă triere și să nu ratăm nici un zâmbet care ne este adresat, nici o mână întinsă, nici un om care ne-a lăsat, plin de curtoazie, să trecem în fața lui în trafic. Pentru că, dacă gestul ăala drăguț se pierde în bodogănelile adresate celui care ți-a tăiat fața cu trei minute în urmă, am să rămân doar cu frustrarea de a fi un participant într-un trafic neprietenos. 😀