V-am mai spus că am lucrat în spital și am tot scris despre asta pentru că, stau acum și mă gândesc, acolo intensitatea trăirilor și diversitatea poveștilor fac în așa fel încât amprenta lăsată de ele să nu se șteargă nici după mulți ani.

Ieri seară vorbeam cu o pacientă care a reușit să se transforme din victimă a violenței domestice într-o învingătoare care aduce bun și frumos în viața oamenilor. E, și acest om bun, pe final de discuție, mi-a spus:

– Să știi că mă rog și pentru tine când mă duc la biserică, te trec pe acatist.

Mă emoționează teribil chestia asta și nu doar de acum, încă din perioada în care lucram în spital și se întâmpla ca o mămăică bătrână, gârbovită de viață voia să mă răsplătească cu ceva pentru că cine știe ce făcusem pentru ea. Sau voia să îmi dea mie o portocală sau un măr și atunci mă așezam pe margine patului, desfăceam portocala aia sau tăiam mărul felii și îl împărțeam cu ea, mai mult ea decât eu dar așa reușeam să nu o supăr pentru că o refuzam.

Dar, de multe ori, o altă formă de refuz de care mă foloseam era așa:

– Ce să îți dea mamaie că tare bună ai fost cu mine?

– Mamaie, te rog eu frumos… Auzi, mai bine știi ce? Matale te rogi?

– Mă rog, mamaie, cum să nu. Că altfel cum să trecem peste necaz? Mă rog, mamaie, și dimineața și seara.

– Auzi, mamaie, păi atunci, când te rogi matale acolo să zici și de mine să îmi dea sănătate și atunci mi-ai dat mult mai mult. E bine așa?

– E bine. Mă rog, mamaie, mă rog.

E, și îmi aduc aminte că într-o zi, stăteam de vorbă cu colegele mele din spital, vine vorba de mămăică și le povestesc faza, moment în care îmi vine în minte:

– Fată, voi vă dați seama dacă toți oamenii cărora le-am zis să se roage pentru mine au și făcut-o, eu cred că, al un moment dat s-a petrecut următorul lucru, acolo, în Rai. Io cred că stătea Sfântul Petru așa și l-a auzit pe Șeful ăl Mare că îl cheamă și îi spune:

– Petre, ia vezi tu cine e Ligia asta că m-au înnebunit câți se roagă pentru ea. Ia vezi tu ce îi trebuie, ce vor toți oamenii ăștia și rezolvă că nu mai am liniște. Ligia, Ligia… una, două apare pe listele la mai mulți oameni. Ia vezi tu ce îi trebuie, vezi ce-o vrea și hai să terminăm și cu ea.

Și dă-i și râzi, și dăi chițăială de muieri zăpăcite de prea multa suferința cu care se confruntă zi de zi, și dă-i variante de cereri, mă rog, nu a durat mult că a venit cineva care ne chema la un alt om care se lupta cu boala și cu durerea și lângă el era un alt om care se ruga să îi fie bine. Poate și că aceștia doi s-or fi rugat pentru cine știe ce alt om care le-a fost de folos în momente grele și uite așa, alt ghem de rugăciuni ajungea la Șefu ăl Mare și se cerea rezolvat.

M-am distrat ieri cu pacienta mea când i-am povestit de o întâmplare petrecută acum vreo 20 de ani care mi-a rămas acolo intr-un colț de suflet de unde se mai ițește atunci când un om îmi zice că se roagă pentru mine. Și iar încep să zâmbesc imagindu-mi micul dialog din raiul la care, era să zic toți, nu toți dar mulți dintre noi aspirăm să ajungem.

Mi-a plăcut aseară să o văd pe pacienta mea luminoasă și pregătindu-se să împartă daruri colegilor, mi-a plăcut să o văd liniștită și dornică de petrecerea la care urma să se ducă, toate acestea erau semne că e mult mai bine față de acum un an când era speriată și deznădăjduită.

Mi-a plăcut și sentimentul care mi-a încălzit sufletul, acela că cineva se roagă pentru mine. Așa cum și eu am lista mea de oameni pentru care mă rog. Și mi-am imaginat o spirală formată din oameni care se gândesc la alți oameni și care urcă hăăăt, departe tocmai la Raiul Cel Mare și îi aduc aminte lui Dumnezeu că undeva sunt niște păcătoși pentru care, totuși, cineva se roagă.

Hai, să ne ducă sărbătorile astea un pic mai aproape de starea de bine la care sigur contribuie și rugăciunea și milostenia față de un alt suflet.