E foarte tare să vorbești cu un om și să fie nevoie să sumarizezi ultimii 30-40 de ani din viața ta. (Mă rog, unii nu ați trăit atât dar, hai, nu vă mai pierdeți în toate amănuntele. )

Tendința naturală a fiecăruia dintre noi este să ne „vindem” bine astfel că, în acest proces mental de selectare și ordonare a mii de zile, vei vizualiza multe evenimente și întâmplări care atunci ți s-au părut importante, pentru care te-ai agitat și frământat și ele au trecut, cumva s-au așezat, și-au găsit locul în povestea ta de viață, și ai reușit să le încadrezi în diagrama vieții.

Pentru a răspunde la întrebare vei trece „în revistă” cele mai bune realizări, lucrurile frumoase, „medaliile” pe care îți este comod să le porți la gât, îți vei arăta albumul tău de amintiri frumoase. Cred că nu este trufie (pentru mulți dintre noi) ci, este modalitatea fiecăruia de a se face plăcut pentru ca astfel să fie validat și acceptat. De fapt, ăsta este mecanismul psihic care ne detrmină să ne arătăm toți „deștepți, frumoși și deveme acasă” din nevoia de a nu fi respinși, de a nu fi lăsați în urmă.

De aceea mă mai gândesc că este bun acest exercițiu știut fiind că, în general, nu avem „talent” să ne uităm la ce a fost/este bun, la ce am reușit să facem sau să rezolvam cu succes.

Așa că face bine ca, la un moment dat, să ne cernem propriile amintiri pentru ca astfel să le dăm importanța pe care chiar o au în economia vieții noastre.

Și, mai e ceva de făcut, să lăsăm toată aceasta „analiză” să ne formeze imaginea pe care o avem despre noi. Să știm la un moment dat că atâta suntem. Că atât am reușit să ne dezvoltăm, atât am reușit să devenim. Nu, nu este trufie, este conștiință propriei existențe. Este imaginea mea despre mine pe care aleg să o port în lume. Pentru că astfel „lumea” să mă ia în serios, să mă aprecieze atunci când e cazul, să țină cont de mine, pe scurt, să mă pun în aceasta ecuație vieții din care să pot să obțin ceea ce am nevoie și îmi doresc.

Nu vă fie teama – cei care nu ați făcut-o până acum – pentru că nu există riscul de a fi trufași, nu există riscul de a ajunge exact ca ăia pe care îi detestați pentru ca nu țin cont de nimeni. Când vii de la minus infinit nu poți să ajungi la plus infinit. Voi, prin efortul vostru veți ajunge mai spre centru așa reușind astfel să vă afirmați și să vă arăți la valoarea reală și veți începe astfel să determinați oamenii să țină cont de voi și de nevoile voastre.

Abia de atunci, veți începe să trăiți în armonie și în acord cu ceea ce sunteți pe dinăuntru și nu ați arătat pana acum.

Și vă las și o imagine surprinsă în dimineașa asta.

A, și în timp ce (vă) scriam, la RRC cânta Byron și Lucia „Continuum”.

Hai, să ne fie ziua frumoasă și cu spor!