Există o metaforă care îmi place foarte mult și de care mă folosesc de multe ori în terapie. Am aflat-o de mult, cu siguranță am aflat-o atunci când am avut nevoie de ea de aceea a rămas acolo și își face treaba atunci când o spun și eu mai departe.

Era o dată un bărbat în vârstă, mare maestru în lupte, care avea mulți discipoli ce își dorea să învețe arta de a-și învinge adversarul și care discipoli într-o zi au venit foarte surescitați la maestrul lor să îi spună că în satul de lângă ei se află un alt bărbat care a zis că îl poate învinge în luptă pe el, maestrul lor.

Și i-au mai spus că mâine în zori se vor aduna toți oamenii din satul lor și din satele învecinate ca să vadă lupta dintre bărbatul acela și maestrul lor.

Zis și făcut, a doua zi dimineață piața satului era plină de oamenii veniți să vadă lupta dintre cei doi. S-a făcut o roată mare din oameni și, în ringul acela improvizat, maestrul s-a așezat pe genunchi, cu mâinile odihnind relaxate pe coapse și a stat. Celălalt bărbat a început să facă mișcări de karate menite să îl provoace, s-a învîrtit în jurul lui, a scos sunete care să îl sperie pe oponentul său.

Maestrul a continuat să stea nemișcat în aceeași pozitie.

În scurt timp, bărbatul a început să îi spună maestrului că poate să-l învingă în luptă, i-a spus că e deja bătrân și neputincios și că nu mai e în stare să se lupte.

Maestrul a continuat să stea nemișcat în aceeași poziție.

Oamenii care asistau începeau să-și piardă răbdarea și dădeau să plece așa că bărbatul a început să-i spună cuvinte urâte și chiar a scuipat înspre el la un moment dat.

Maestrul a continuat să stea nemișcat în aceeași poziție.

Curând oamenii s-au plictisit și au plecat. La fel a făcut și bărbatul care îl provocase pe maestru la luptă și care spusese tuturor că îl va învinge.

Maestrul a continuat să stea nemișcat în aceeași poziție.

Atunci, unul dintre discipoli, a venit la maestrul său și i-a spus:

– Maestre, de ce nu te-ai ridicat, de ce l-ai lăsat să-ți spună toate cuvintele alea urâte și nu ai făcut nimic? Cu siguranță ai fi putut să-l învingi în luptă.

Maestrul, uitându-se în ochii lui cu seninătate, îl întreabă:

– Dacă cineva vine către tine cu un dar și tu nu primești darul, al cui rămâne darul?

Mi-am adus aminte de metafora asta tot uitându-mă în jurul meu la subiectele de discuție, la felul în care unii oameni se raportează la alți oameni, la felul în care alegem să aruncăm cu cuvinte unii către alții fără să le fi trecut prin filtrele respectului, ale iubirii, ale decenței, fără discernământ.

Mă rog, și mă mai gândesc și la faptul că pe mulți dintre voi vă așteaptă tradiționala masă de Crăciun în familie unde alcoolul va șterge urmele de cenzură care ne împiedică să spunem ceea ce nu trebuie spus.

Așa că, sper ca acest mic text să vă ajute să vedeți diverse situații din viață prin filtrul generat de el pentru ca astfel să puteți lăsa unor oameni ceea ce ar fi vrut să vă dea cu voia sau fără voia lor. Că nu toți greșesc voit dar asta nu înseamnă că trebuie să le primim „darul”.

Și mi-ar plăcea ca, în același timp să aveți grijă ce dăruiți prin cuvinte și gesturi ca să nu vă împovărați de niște daruri pe care ceilalți nu le primesc din simplul motiv că au citit metafora asta. Sau, poate o știau și ei de mult timp la fel ca si mine.

Parcă cine poate ști toate câte sunt… 😀

Aa, și mai este ceva tot din filozofia budistă despre care am aflat cu mulți ani în urmă, pe vremea când încă învățam să primesc. 😀

În filozofia budistă se spune că atunci când un om vine către tine cu un dar care merită primit, un dar la care omul acela s-a gândit cum să aleagă și cum să ți-l ofere, primindu-i darul nu faci altceva decât să îl ajuți să aibă o karmă mai bună. Pentru că gestul lui bun, îndreptat către tine, a ajuns acolo unde îi era menit să ajungă.

Să aveți sărbători pline de daruri ce merită să fie păstrate!