Fiecare întâmplare, fiecare întâlnire, fiecare… orice din viața asta este ca o paranteză. Iar fiecare viață este o acoladă în care, paranteză după paranteză capătă un semn – pozitiv sau negativ – și este așezată între aceste acolade. 

Așa cum a fost ieri seară când am fost la un spectacol de muzică cubaneză la Elisabeta cu copiii din dotare unde ne-am distrat, am mâncat, am râs și am dansat așa că, „aseară” devine pentru noi o paranteză în interiorul căreia am pus toate lucrurile minunate și i-am pus semnul +.

Înainte de asta m-am enervat că n-am reușit să-mi instalez versiunea nouă de zoom în timp util pe niciun device din casă așa că am intrat telefonic în direct la Prima TV. Până să intru în direct nu mă puteam gândi decât că îi încurc pe oamenii aia care fac „live” , că ce-o fi și prin parantezele lor, ei și cu Dumnezeu știu. 😀 Dar s-au descurcat magistral, se pare că și eu am reușit să fiu corentă așa că, parantezei acesteia micuțe i-aș pune un + până la urmă.

Cumva, și la ei la fel ca la mine căci, pentru fiecare pacient, în fiecare zi de luni până joi se crează o altă paranteză care nu este întotdeauna una pozitivă. În sensul că, nu de fiecare dată se întâmplă să fie constructiv sau revelator sau dătător de schimbare ceea ce se întâmplă în paranteza aceea în care are loc acea întâlnire, preț de o oră. Om după om, care îmi calcă pragul cabinetului, pentru că am învățat ca mintea mea să fie doar acolo, în acel timp și în acel spațiu, îmi formează în mine o paranteză cu numele lui nu al meu, nu al întâlnirii, este un spațiu care nu-mi aprține ci, doar sunt martor privilegiat la felul în care s-a format și continuă să evolueze acolada acelui om. Și, acum când scriu, îmi dau seama că, sub intervenția acestei întâlniri dintre noi, de multe ori semnul negativ se mai estompează sau chiar se schimbă, determinând astfel o înclinare a balanței și, poate, la un moment dat, să rezulte un bilanț mai bun. (Cândva, de mult, acum vreo 35 de ani am lucrat contabilitate primară și de aceea mă joc cu aceste cuvinte ca balanță și bilanț, dar asta chiar este o cu totul și cu totul altă poveste.)

Ce vreau să vă zic este că ieri eram la coafor și, în timp ce chimia mă ajuta să acopăr urmele trecerii timpului 😀 , mi-a venit această idee a parantezelor pentru că încă o dată mi-am dat seama că, cu fiecare om întâlnit, în contextul respectiv, în timpul acela, în anotimpul acela, se formează paranteze după paranteze care au fiecare valoarea sa în această ecuație a vieții noastre.

Iar fiecare ecuație, bunăoară cum e cea numită Ligia, este parte din ecuația Andrei și ecuația Iulia din care sunt parte intrinsecă pentru totdeauna așa cum sunt și ei pentru mine. Ei sunt cei care aduc plus valoare vieții mele și a căror prezența îmi schimbă în bine bilanțul vieții. 

Și nu pot să nu mă gândesc că mai avem o paranteză dreaptă în care am pus parantezele în care am trăit întâlnirile vremelnice dar importante, cele care ne-au amprentat existența și au influențat felul în care aritmetica inimii s-a desfășurat. Pentru că una e să-ți bată inima de 60 până la 80 de bătăi pe minut și alta e să o simți cum o ia la trap în secunda în care te întâlnești cu un anumit om.

V-ați gândit la oamenii pe care i-ați iubit și v-au făcut să v-o ia inima la trap? Asta e bine. Sau v-ați gândit la ăia la care (încă) le-ați sparge capul? Asta nu e bine. Păi, nu e bine pentru că acolo e o paranteză cu o mare încărcătură negativă care schimbă fundamental bilanțul vieții voastre. Schimbă cu totul dinamica din calculele acoladei voastre iar asta se regăsește în tot. În încrederea voastră în oameni, în lume în general, în felul în care alegeți să vă raportați la intîlnirile care apar în viața asta și în felul în care interacționați (sau nu) creând astfel alte paranteze.

Și mai e o metaforă pe care o aveam în notițele mele încă de la început de septembrie, anul trecut și care acum capătă cumva sens.

{A[Adoles(Copil)cent]dult}

În mijlocul acoladei fiecărui om există un „centru” care este copilul care am fost. Iar centrul acesta este format și el de foarte multe paranteze iar parantezele acestea, dacă te uiți la ele acum, cu ochi de adult, multora le poți schimba semnul negativ într-unul pozitiv sau poți „rezolva” paranteza respectivă acum, cu mintea ta de adult din simplul motiv că acum ai o altă perspectivă.

Pentru că, chiar și cu puțina matematică pe care o știu eu, îmi aduc aminte că mai întâi rezolvi ce e în pranteze după care treci la paranteza dreaptă și abia duuupă aceea, rezolvi și acolada. 😛

Spor la rezolvat vă doresc!