Una dintre nevoile mele este să n-am parte de schimbări majore, bruște în viață. O fi și cum zic astrologii că sunt Taur și asta îmi creează nevoia de a simți pământul sub picioare, o fi și de la faptul că, așa cum îi spuneam Alinei ieri: „Fată, am simțit de prea multe ori în viața asta că îmi fuge pământul de sub picioare, că pierd repere așa că acum am nevoie să știu că nu mai trebuie să iau decizii la secundă și că, ceea ce am gândit și am decis, se va întâmpla…”

Am zis că în concediul din vara asta voi merge la Festivalul „Livada sub stele” organizat de Casa Bună la Nucșoara și, după festival, să mai rămân o săptămână acolo în Nucșoara să nu aud, să nu văd pe nimeni, să am liniște să scriu la carte (șșșș, e surpriză!), să citesc, să dorm fix când am chef, să mă plimb. Zis și făcut până la un punct. Ultima zi de festival, vorbesc cu domnul de la pensiune care îmi spune că nu are bucătar pentru că nu a reușit să găsească pentru sezonul ăsta ci, abia pentru la anul. 😦

Mai erau două pensiuni relativ în apropiere la care nu puteam în săptămâna aia să mă duc la ei să mănânc din varii motive care nu țineau de mine drept pentru care am decis că plec acasă și-oi vedea. Ei nu, că nu a fost atât de simplu pentru că m-a bulversat destul de tare schimbarea asta abruptă. Nu m-a enervat dar m-am întristat, chiar am plâns puțin de deznădejde, am mai glumit cu Alina chiar dacă nu prea îmi venea dar ăsta e fost mecanismul de apărare al nostru încă de când eram copii 🙂 , după care am plecat spre casă.

– Auzi, fată, dar hai măcar să ne oprim la Cojo în Câmpulung să mâncăm bun-bun, îmi zice Alina. Și stai să îl sun că îmi zicea acum ceva vreme că vrea să își facă niște camere deasupra cârciumii ca o pensiune, așa.

Mai mergem pe DN nuștiucare plin de gropi și hârtoape de ziceai că a fost bombardament. 😲

– Am vorbit nu a reușit să facă pentru că nu a găsit oameni cu care să construiască. 😦

– Numai, gata, lasă, hai să mergem acasă.

Mai facem câțiva kilometri tot gen off road, reușesc să mă mai liniștesc, mă gândesc, mă socotesc 😀 și îmi dau seama că nu o să îmi placă acasă și că nu am să mă odihnesc și n-am să fac nimic din planurile cu care am plecat la drum. Și îi zic Alinei:

– Băi, dar nu vreau să merg acasă. Chiar nu vreau…

– Păi, nu te duc, și începe să râdă. Vorbim cu Roxana și găsește ea o pensiune în Câmpulung, nu se poate să nu te rezolv. Dar de dus acasă nu te duc că eu, în mintea mea, oricum făceam planuri și căutam soluții ca să nu te duc. Ce, mă luam eu după tine? 😀 😀

Am ajuns la restaurantul lui Cojo unde încă nu eram eu în cea mai bună formă (după cum se poate vedea în fotografia alăturată 🙂 ) adică, eram ceva de genul #euacumcekktfac #cândosăafludeceseîntâmplătoateastea #mamsăturatdesurprize #tăcețitoțisăîmiaudgândurile .

Și-mi zice Roxana Stănescu care, când nu este ajutor de chef, este ceramist din pasiune: „Noi marți suntem la Ceramus unde este a doua ediție a Festivalului “Muzica în filmul românesc”.

Ei, aici vine un prim înțeles al deturnării planului meu inițial. La acest festival – despre care habar nu aveam – vor fi proiecții de film de scurt metraj ale lui Gopo dar și de lung metraj în regia lui Horațiu Mălăele, Paul Călinescu și Dinu Cocea. Vor avea lansare de carte Florin Piersic „Viața este o poveste” și preotul Daniel Oprescu „Polemica dintre Dumitru Stăniloae și Lucian Blaga”, va avea un minirecital Marius Mihalache dar și Marcel Pavel, Vlad Miriță și Iordache Basalic șiiiii, în încheierea festivalului, Mircea Baniciu și Alexandra Ușurelu&Band. Ultima proiecție de film este lung-metrajul „O săptămână nebună” în regia lui Horațiu Mălăele precedată de o discuție a regizorului cu Manuela Cernat.

Și ca uimirea mea să continue să crească exponențial, intrarea la festival se face pe bază de donație care nu trebuie să fie mai mică de 10 lei iar toți banii vor fi donați pentru cauze sociale. Vă las aici o prezentare făcută de televiziunea locală că poate vă bate gândul să veniți. 😀

Se pare că aia cu „lasă un pic de spațiu și pentru neprevăzut și ai să vezi ce bine este” este valabilă și chiar ne ajută să scăpăm de o oarecare rigiditate dată de cine știe ce amintiri care te-au „înțepenit” în propriile gânduri, convingeri și eumaiștiuceomaifipeacolo dar, mai ales, te scutește de mult zbucium, de multe ruminații și tristeți care, de cele mai multe ori, se dovedesc a fi inutile.

A, și nu vă mai spun peste ce oameni minunați am dat la pensiunea la care o să stau până sâmbătă dar și ce loc minunat, elegant și foarte curat, cu oameni care chiar au grijă de cei care le calcă pragul. Sunt mesmerizată de toate câte s-au întâmplat, de toată întorsătura planurilor mele și toate spre un mai bun la care nu m-am gândit. Știu doar că pe drumul spre Câmpulung am zis de mai multe ori „Facă-se voia Ta!” și mai știu momentul în care am încetat să le mai întorc pe toate părțile, lăsând loc hazardului dar și ajutorului venit de la oameni foarte apropiați, cum e Alina sau cunoscuți cum este Roxana care mi-a spus de festivalul de film și m-a invitat pentru sâmbătă dimineață la cafea în atelierul ei de ceramică.

Și mai cred că ceea ce trebuie să învăț din această „întâmplare” este faptul că nu doar departe de lumea dezlănțuită îmi pot găsi liniștea și echilibrul dar și că, atunci când îți menții credința în tot ceea ce înseamnă „bun” pe lumea asta el se împlinește și vine în viața ta sub formă de oameni care conștient sau nu aleg să fie buni și să facă bine atât cât le este îngăduit și cât lasă ca prin ei să se manifeste darurile lui Dumnezeu.

Căci am uitat să vă spun dar patronul de la pensiune a venit să mă ia de la restaurantul Select al lui Cojo și pe drum a oprit dintr-o dată mașina pentru că tocmai văzuse un cățel amărât și zgribulit, s-a dat jos, a luat o pungă de boabe pentru căței, a pus o mână de boabe pe trotuar și mi-a zis:

– Noi suntem iubitori de animale, doamnă. Am oprit că l-am văzut și ieri i-am dat de mâncare dar am oprit acum că azi n-o să mai am drum pe aici.

Q.E.D.