Pe culmile sufletului tău


Se întâmplă în cabinet, nu de puține ori, să se creeze momente magice în care mințile și sufletele celor două persoane să conlucreze și atunci, în momentul acela, se iscă o frază care are un efect bun, clarificator, înălțător prin înțelegerea pe care o aduce. Uneori doar pentru pacient, alteori doar pentru terapeut (și măiestria lui va consta în a face de așa maniera încât să-l ducă și pe pacient înspre înțelesul ăla). Iar alteori, ne privim unul pe celălalt și ne bucurăm de ceea ce mințile noastre au născut.

Așa a fost și acum câteva zile când, pur si simplu, i-am spus omului din fața mea:

„Trebuie să ne dăm jos de pe piedestal ca să începem să urcăm.”

Ne-am uitat unul la celălalt și zâmbind am zis: „Mama, cum a fost asta.” Râzând am zis „Asta e de pus pe blog. Dar are nevoie de o poveste…”

N-a venit povestea prea curând dar „înțelesul”, taina ce-am cuprins atunci îmi venea în minte din când în când și mă făcea să mă gândesc cum mulți dintre noi ne credem mai mult decât suntem.

Mulți avem nevoie să „știm” despre noi că putem, că suntem, că știm să facem, că știm să fim mult mai buni, mai performanți decât realitatea ne explică punctual că suntem.

Nu am să vă spun azi care este „mecanismul” acestui fel de a gândi, am să vă spun doar că e multă suferință acolo. Suferință dată de faptul că, cei care ar fi trebuit să mă facă să mă simt iubit și apreciat pur și simplu nu le-a iesit. Și atunci, ce îmi rămâne de facut este să îmi fac eu un piedestal pe care să mă sui.

Partea proastă este că mulți care fac asta supradimensioneaza lucrurile și ajung astfel ca, în mintea lor, ei să se afle la o înălțime care are două mari neajunsuri: nu are legatura cu realitatea și îi împiedică să faca ceva în planul real al vieții lor.

Abia când reușești să îi aduci la realitate, când reușești să îi faci să își dorească să aibă și în realitate ceea ce mintea lor a făurit pentru a compensa, abia de atunci vor putea să înceapă să își îndeplinească propriul potențial. Abia de atunci vor începe să crească, să se dezvolte și să facă eforturile necesare pentru a putea să creeze ceea ce visau că sunt.

Am revazut Lista lui Schindler și, în timp ce mi se strângea sufletul în mine uitându-mă la ororile care s-au facut și mă întrebam: „Bine, mă Ligio, nu esti tu sătulă de amar și suferință? La ce-ți trebuie ție să te uiți iar la filmul ăsta?” mi-am dat seama că filmul ăsta mă ajuta să brodez o poveste în jurul la ceea spusesem cu câteva zile în urmă:

E nevoie să te dai jos de pe piedestal pentru a începe să urci.

E ca și cum ai începe să urci în sufletul tău pentru a ajunge la cele mai înalte culmi de care el este în stare.

Doar când mi-am dat seama că bine e ăla pe care îl faci, indiferent de ce se întâmplă în jurul tău chiar și atunci când toate îți sunt potrivnice. Contextul, propriile valori și principii, camarazii și conducătorii cărora trebuie să te supui și, contrar tuturor acestora, tu lași binele din tine să te inspire. Găsești soluții acolo unde părea să fie evident că nimic nu mai e de făcut și te încăpățânezi la fel ca Schindler să creezi un mediu în jurul tau în care viața triumfă acolo unde binele a fost lăsat să se manifeste. Atât.

Atunci înțelegi că pe piedestalul făcut doar din statut, din posesii, din imagini false și meschine nu prea mai ai unde să te duci, nu prea ai pe nimeni în jurul tau.

Poate doar alți oameni aflați pe piedestalul lor dar care sunt departe, sunt de neatins, îți sunt atât de straini că nu le vezi sufletul. Ce știi despre ei este câtă avere au nu cât sunt de bucuroși, cât au casa de mare nu cât le e sufletul de bun, știi doar ce se vede de la departarea a doua piedestale.

De aceea, intima mea convingere este că atunci când vei cobori de acolo poti începe să urci ca astfel să-ți lași sufletul să fie atât de bun pe cât de mari ti-au fost renunțările.

Dincolo de statut, de averi și de poleiala hainelor de gală e partea aia de suflet care ne îndrumă să facem bine.

Dincolo de toate acestea suntem noi așa cum am fost creați: oameni buni care se feresc să faca rău. Unii suie până acolo încât fac și bine dar chiar și dacă ne-am opri din a mai face rău, Doamne, în ce lume minunată am mai trăi!

Să ne dea Dumnezeu gândul cel bun!

Templele megalitice Traxien din Malta construite cu 1000 de ani înaintea piramidelor egiptene.

Un gând despre “Pe culmile sufletului tău

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.