Scrisoare netrimisă IV


Cea mai spectaculoasă întâlnire din viața asta de până acum. 😀

Trebuie să admitem că oamenii vin și pleacă din viața noastră. Așa cum și eu am apărut în viața unor oameni ca, la un moment dat, să trebuiască să plec. Dar, ce cred că trebuie să înțelegem este că fiecare apariție, oricât de meteorică ar fi, este alchimică, ne amprentează, ne transformă și oricât de repede ar pleca nu ne va lasă așa cum ne-a găsit.

Acum ceva ani, într-o discuție, o femeie mi-a povestit că a întâlnit un bărbat, pe care mi l-a și descris. Nu fizic, mi-a spus cum la perceput ea ca om, cum a făcut-o să se simtă în prezența lui. Auzind povestea asta, în gândul meu mi-am zis: „Doamne, ce bărbat mișto!”. A mai trecut ceva vreme și nu s-a legat nimic între ei. Fiind foarte inteligenți și-au dat seama repede că sunt doar doi oameni care petrec timp de calitatea împreună fără ca nici unul dintre ei să-și dorească mai mult.

– Doamnă, trebuie să-l cunoști pe omul ăsta pentru că doar cu tine am mai râs atât de mult cât râd cu el.

– Domniță, hai să nu ne apucăm acum de matrimoniale, i-am zis râzând dar păstrând într-un colț de minte o idee. Aceea că mi-ar plăcea să-l cunosc. Știu că am parcat ideea la momentul respectiv fără să renunț la ea de tot. Poate și pentru că prietena mea deja îi povestise lui despre mine și ceva se uneltea. 🙂

Normal că am dat google search, am găsit filmulețe pe youtube cu tine dar pentru că nu aveam starea necesară nu m-am uitat doar le-am lăsat să meargă și eu mi-am văzut de treabă prin casă. Știu că la un moment dat am avut o imagine cu noi doi la căsuța pe care o am pe lângă București, o imagine cu mine muncind în grădină și tu stând pe șezlong și citind în timp ce soarele apunea. Cum e așezată casa se vede foarte bine apusul…”

Este ceea ce mi-a zis el la scurt timp după ce ne-am cunoscut. La fel cum mi-a zis că a știut că la prima întâlnire am să vin îmbrăcată cu „ceva cu flori mari”. Am purtat în ziua aia un pardesiu de la Desigual, negru cu flori mari, colorate pe poale. 🙂

*

Când m-a sunat prima dată (până la urmă i-am dat voie prietenei mele să îi dea numărul de telefon 😀 ), în timp ce suna telefonul am știut că e el. Era una dintre cele mai liniștite seri după o perioadă lungă de mare zbucium și de foarte multă muncă. Cumva, în seara aia mergând spre casă și fiind destul de frig (era spre sfârșit de ianuarie) mă simțeam foarte liniștită de parcă toate se așezau într-un făgaș normal cu toate că realitatea mă contrazicea grav. Când a sunat telefonul mă bucuram de o baie fierbinte cu săruri și arome, am știut că e el dar nu m-am precipitat să răspund. Mi-am continuat baia atât cât am avut nevoie și l-am sunt după ce am ieșit. Nu a răspuns dar m-a sunat după nici un minut și am vorbit timp de jumătate de oră despre toate și despre nimic. De parcă ne știam deja și ne auzisem de curând și acum nu făceam altceva decât să continuam de acolo de unde rămăsesem. Ne-am dat întâlnire abia peste o săptămână amândoi fiind conștienți că teama este cea care ne-a oprit să nu ne vedem a doua zi.

Întâlnirea a fost la un restaurant foarte cunoscut din B. L-am recunoscut din prima, am știut fără echivoc că el este. Era la prânz pentru că amândoi ne făcusem socoteala că, în cazul în care nu ne place, o să avem scuza că trebuie să ne întoarcem la serviciu. Mi-a părut rău de timpul limitat pe care îl alocasem. Era funny, era atent, gentil, mă simțeam de parcă ne știam de 100 de ani. Sau poate de mai mult… 😛

Am râs într-adevăr mult cu el, atunci, în ziua aia rece cu soare călduț de sfârșit de ianuarie. Au trecut mai bine de 6 ani dar știu exact cum m-a făcut să mă simt în acea primă zi.

Ne-am întâlnit în zilele următoare. Știu când m-a luat de mână prima dată. Știu când și cum s-au întâmplat toate câte au fost.

Știu și ziua în care m-a anunțat că totul este „Prea mult, prea repede și prea bine.” și că alege să se retragă.

Știu cum am trăit „Colectiv-ul” fără el, gândindu-mă în serile în care ajungeam acasă împietrită de durere, de indignare dar și de groază că așa ceva s-a putut întâmpla, gândindu-mă, vă spuneam, cum ar fi fost dacă în tăcerea pe care aveam nevoie s-o trăiesc aș fi avut parte de brațele lui puternice care să mă cuprindă pentru ca astfel să mă simt în siguranță. Așa, doar mă așezam în fund în pat, în colț, ca să simt că mi-e spatele apărat și coloram cărți pentru adulți și ascultam muzică simfonică. Așa am putut să încapsulez în mine amintirea acelor zile terifiante.

Realist vorbind nu prea îl cunoșteam pentru că n-ai cum să cunoști un om în cele aproape 3 luni cât ni s-au împletit nouă firele vieții. Dar, la fel de bine știam că nu e doar o iluzie dată de faptul că eram (din nou) singură și doar acela era motivul pentru care îmi doream prezența lui. Era ceva ce nu mi se mai întâmplase până atunci dar de care, paradoxal pentru înțelegerea noastră, îmi aduceam aminte că e posibil să fie trăit.

[Tot în perioada aceea scurtă, meteorică, în care ne-am întâlnit, făceam terapie de grup cu femei care fuseseră victime ale violenței domestice, terapie care să le ajute să trăiască o viață normală. El a fost singurul om care s-a gândit și mi-a zis: „Stăteam și mă gândeam cât de greu ți-o fi să te întâlnești cu femeile alea și să poți să le asculți. Cum te-oi simți tu când pleci de lângă ele și mergi spre casă?” A fost singurul care s-a gândit la mine în felul acela… Și nici măcar nu e psiholog 😀 😀 😀 ]

*

Ce-am învățat despre mine și pentru mine din întâlnirea cu omul ăsta? Să trec dincolo de dorința mea și să îl las să plece dacă binele lui este dincolo de relația cu mine. Cu vreo 15 ani în urmă citisem la Lazarev că, să iubești un om înseamnă să poți să-i spui: „Te iubesc atât de mult încât îți dau voie să pleci. Pentru că, pentru mine, important este să știu că ești bine…”. La vremea respectivă, ca orice Taur, reacția mea a fost „E, asta e… cum adică să pleci? Ce e al meu e numai al meu…”. Însă am învățat că nici un om nu e al nici unui alt om. Nici măcar copiii nu sunt ai noștri. Ei ne-au fost „dați” doar ca să acompaniem pe lumea asta un pui de om care are destinul lui, povestea lui sau cum mai spunem noi creștinii, „crucea lui de dus”.Să-i acompaniem și să facem din ei oameni. Dar asta este o altă discuție. 🙂

Habar nu am cât de bine i-a fost lui în absența mea dar știu că eu mi-am făcut partea mea și, în puținul timp petrecut împreună, l-am făcut să se simtă iubit și apreciat așa cum mi-a dat de înțeles că nu i se mai întâmplase până atunci.

Am înțeles că și eu am contat pentru el câțiva ani mai târziu, într-o iarnă geroasă, când mergeam la proteste în Piața Victoriei și, într-una din seri, au fost altercații mari între jandarmi și ultrașii care veniseră din cu totul alte motive acolo. În seara aia am avut un feeling, nu m-am simțit în siguranță așa că am plecat mai devreme de la protest, până să înceapă tot balamucul. Când am ajuns acasă am văzut la știri ce se întâmplase în Piață. La scurt timp, în crucea nopții, am primit mesaj de la el care mă ruga să îi spun că sunt bine. „Am nevoie să știu că ești bine.” L-am sunat, am vorbit (din nou) foarte mult de parcă nu ar fi trecut ani de când nu mai știam nimic unul de celălalt.

A contat telefonul ăla. M-a ajutat să mă văd pe mine ca fiind iubibilă și să accept că noi, toți oamenii, avem limitele noastre. Că poveștile care se nasc între noi cuprind atât sentimentele cât și limitele și că melanjul dintre ele nu este întotodeauna propice materializării viselor sau dorințelor noastre.

Unele întâlniri atâta sunt și singurul lucru pe care îl avem de făcut este să ne întoarcem la noi, în noi, pentru a înțelege care este amprenta lăsată de omul acela și cum am ales noi să răspundem la ceea ce s-a întâmplat. Pentru că singura noastră putere consta în a ne transforma pe noi. Și asta putem să facem doar dacă suntem atenți la propriile reacții, la dificultățile și problemele pe care le întâmpinăm și implicit la felul în care alegem să ne raportăm la ele pentru ca astfel să putem înțelege ce anume putem schimba la noi.

Și să învățăm astfel despre noi. Să ne aflăm pe noi prin întâlnirea cu celălalt. Cu oricare „celălalt” care apare la un moment dat, în viața noastră. Pentru că nimic nu este la întâmplare și toate sunt făcute să ne aducă mai aproape de cea mai bună versiune a noastră, posibilă în această viață.

Fiecare mare întâlnire din viața asta pe care am avut-o a determinat apariția unei alte versiuni a Ligiei. ligia.01, ligia.02, ligia.03, and so on, and so on. 😀 😀 😀

Ce trebuie să înțelegem este că, atunci când rămânem centrați pe celălalt, pe faptele și cuvintele schimbate cu celălalt, pierdem din vedere propria evoluție, propria transformare. Nu reușim să ne apgradăm imaginea pe care o avem despre noi pentru că nu suntem atenți la transformarea produsă în noi din întâlnirea cu celălalt.

Fiecare întâlnire mai produce o mică sau mai mare șlefuire a noastră numai că noi, având mintea atentă la altele – cum ar fi vise, angoase ori zbucium pentru că nu este așa cum ne-am dorit – nici nu ne dăm seama când am început să strălucim.

Fotografie de Arjiv Exports pe Pexels.com

Un gând despre “Scrisoare netrimisă IV

  1. Ce se poate comenta?
    O gandire profunda, care poate trece (oare?) peste suferinţa despartirii(in cat timp si cu cate traume interioare?) si sa îşi continue drumul sau (avea oare de ales? probabil ca nu;nu cred ca orgoliul a determinat-o ci, mai degraba, constientizarea felului relatiei care se derula).Atunci,iti pui problema: se merita un asemenea atasament? Pentru ce? Sa capeti experienta! Ca in o viitoare experienta sa stii cum te implici! Aiurea! Asta nu mai e iubire ci, poate, un joc de sah! (prea mult spus).
    Deci, concluzia este fara atasamente ca te conduc la suferinţa! Atasamente pământ esti! Sau iti impui din start, fara reprosuri si pretentii.
    Felicitari pentru relatare si mai ales pentru gestionarea relatiei!

    Apreciază

Lasă un răspuns la corneliumarcel Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.