Amintiri din iarna trecută

Cred că arșița asta mi-a adus aminte de un text pe care l-am scris în iarna aia când a înghețat Bucureștiul și s-a transformat într-un patinoar. E o metaforă bună despre cum uităm să trăim normal, fără frică, chiar și atunci când pericolul a trecut.

*

Greu în dimineața asta să mergi pe stradă. De fapt, eu, să vă spun sincer, nu am mers. A fost așa un fel de mersul pinguinului (pingunii știm că sunt rândunicile care au mâncat dupa ora 7 seara. Dulciuri.🤭). Aveam în minte doar cum să fac să nu cad și să-mi rup ceva. Fiecare pas era o încordare și o super, hiper atenție, o anticipare permanentă a oricarui pericol real sau închipuit.

Pe anumite porțiuni trotuarul era curat, se putea circula bine dar m-am surprins eu pe mine că și partea respectivă de drum o parcurgeam tot încordată, tot vigilentă și speriată, de data asta de „un ceva” ce nu mai exista. Și mi-am dat seama că așa facem și în viață.

Ne lovește câte un eveniment, o vorba, un gând care ne bulversează, ne face tematori, triști, angoasați, ne facem să suflam și in iaurt, ne aduce suferință și o mare frică. Pentru că, nu-i așa, nicio Suferință nu vine fără prietena ei Frica. Numai ca, de foarte multe ori, foarte mulți dintre noi, dupa ce toate aceastea vor fi trecut, dupa ce evenimentul de viață s-a terminat (asa cum se termina toate pe lumea asta) uităm să mai mergem prin viață normal. Continuăm să pașim cu aceeași temere, ne uităm la oameni cu aceeași neîncredere căpătată din alte întâlniri, ne purtam la fel ca atunci cand am simțit că ne fuge pământul de sub picioare. La fel cum eram și eu în dimineața asta în care îmi aminteam cât de rău am căzut anul trecut.

Nu ne învață nimeni să revenim la ce am fost, la cum am trait înainte de a fi patinat prin viață debusolați și înfricoșați. Dar asta nu înseamnă că nu putem să fim mai atenți la noi, la reacțiile noastre și sa ne dăm seama că în multe situații cea care reacționează prima este frica și multe dintre reacțiile noastre sau non-reacțiile noastre i se datorează ei. Și așa ajungem să nu ne mai trăim viața, întâlnirile, bucuriile, cuvintele și îmbrățișările pentru că ne trăim frica.

Daca suntem atenti la ce se întâmplă în plan real nu la ce plăsmuiește frica în mintea noastra putem să ne dăm repede seama când suntem într-o perioadă bună, putem să ne bucurăm de ea cu tot sufletul și așa să ne umplem bateriile pentru ce-o mai urma să vină.

Altfel voi lua decizii, altfel mă voi raporta la evenimentele de viață, mult mai puțin timp îmi va lua până când îmi voi reveni dacă-mi dau voie ca pe anumite porțiuni din drumul vieții mele, să le parcurg relaxat realizând că, pur si simplu, nu am de ce să fiu atfel, nu am de ce să mai mențin încordarea aceea din simplul motiv că pericolul a trecut.

Cred ca viata se învață la fiecare pas pe care îl facem. Totul e sa fim atenți și să ne adaptăm la ceea ce ne este dat să trăim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.